Das Haus mit dem Hirschgeweih - verziunea română

Beitragsseiten

Statul ca vânzător al clădirilor expropriate

Raport al lui Karin Decker-That în calitate de reprezentant al comunităţii de moştenitori Bacon

Pe 20 aprilie 1950, bunica noastră, Elisabeth Leicht-Bacon a fost anunţată că ambele sale case urmau să fie expropriate la ora 6.00 dimineaţă a aceleeaşi zile. Este vorba de două clădiri din secolul al XVI – lea, localizate central în cetatea istorică Schäβburg/Sighişoara/ România.

Prin intermediul acestei exproprieri, familiei noastre i s-a răpit fulgerător, forţat, centrul identităţii şi istoriei sale. Fără a avea nicio înclinaţie spre partide sau ideologii politice, ci doar deoarece bunica noastră era înstărită, i s-a confiscat acesteia în mod arbitrar întreaga sa proprietate în epoca comunistă.

Din această zi a devenit aşadar bunica mea chiriaşă în propria sa casă şi constrânsă astfel să devină întreţinută de fiica sa, care creştea singură doi copii.

Vânzarea ilegală de către stat a unei case expropriate sau furt de Patrimoniu Cultural Mondial UNESCO?

În continuare, raportul meu tratează maşinaţiile cu privire la „Casa cu Cerb“, o casă de patricieni cunoscută departe peste graniţele României, a cărei cronică este strâns legată de cea a actualilor moştenitori de drept ai acestei proprietăţi, urmaşii Leicht-Bacon. Există o dovadă în documente a legăturii familiare cu primului deţinător cunoscut al casei, primarul şi aurarul Sighişoarei Michael Deli, care este numit în 1693 printrun înscris în fresca de pe faţada casei „Restaurator“ al clădirii (după incediul oraşului din 1676).

„Casa cu Cerb“  

„Casa cu Cerb“: confiscată în 1950. Vândută de primăria Sighişoarei în anul 2000.

Pentru această clădire, care aparţinea deja, conform dovezilor, în secolul al XVII – lea familiei noastre, şi a cărei ultimă moştenitoare a fost bunica noastră, oraşul Sighişoara a acordat în 1996 Fundaţiei Messerschmitt autorizaţia de a începe lucrările de renovare. Conceptul de renovare consta în transformarea unei casei de chiriaşi întrun hotel cu restaurantul aferent. Conform dovezilor, România aderase cu doi ani mai devreme la „Convenţia pentru protecţia drepturilor omului“, în care, conform articolului 1 al protocolului adiţional nr. 1, este garantată protecţia proprietăţii.

Abia pe baza legii 10/2001 a fost posibil cetăţenilor străini să înainteze o cerere de restituire. Cu toate acestea, noi înaintasem deja cererea de restituire a Casei cu Cerb mai devreme, în decembrie 2000. Această dată „prematură“ a fost de fapt o dată prea târzie pentru restituire, deoarece proprietatea a fost vândută în aprilie 2000 Fundaţiei Messerschmitt.

Acest fapt ne-a fost comunicat de către primar în cadrul răspunsului său negativ din ianuarie 2001 şi s-a explicat în aceeaşi scrisoare că nu exista prospectiva unei legi de restituire; – deşi legea 10/2001 era deja în lucru.

În momentul în care legea 10/2001 a fost promulgată efectiv, am fost convinşi că cererea noastră prezentată anterior va fi prelucrată din nou şi că în scurt timp urma să primim o înştiinţare pozitivă de la primăria oraşului Sighişoara.

De asemenea, ne-am folosit de această perioadă de timp pentru a aduna mai multe informaţii cu privire la ceea ce, conform inţelegerii noastre a legii, constituia vânzare ilegală şi pentru a consulta în cartea funciară cele mai recente înregistrări ale Fundaţiei Messerschmitt şi contractul de vânzare-cumpărare anexat. Înregistrările din cartea funciară confirmau bănuiala conform căreia avusese loc o aparentă vânzare ilegală:

a) Clădirea fusese vândută Fundaţiei Messerschmitt fără licitaţie, care este prevăzută a fi obligatorie pentru primărie.

b) Conform decizii guvernametale nr. 19/13 din ianuarie 2000, Casa cu Cerb a fost transferată din prada abuzivă a oraşului Sighişoara în PROPRIETATEA PUBLICă a statului român, pentru ca deja în 13.04.2000 să fie trecută înapoi în posesia autorităţilor Sighişoarei, însă de data aceasta în proprietatea privată a primăriei oraşului!!!

La numai cinci zile de la această tranzacţie, numita primărie a vândut clădirea Fundaţiei Messerschmitt; – extrasul din cartea funciară şi contractul de vânzare-cumpărare însoţesc acest înscris.

Pe baza acestor informaţii am prezentat apoi la 04.11.2002, după cum s-a stipulat: la executorul judecătoresc, o a doua cerere pentru restituirea moştenirii noastre, a Casei cu Cerb. A urmat la scurt timp după aceasta o decizie negativă a primarului. Motivare: Termen limită de depunere depăşit!

Astfel am adus obiecţie în termen şi am ajuns cu reclamaţia noastră până la cele mai înalte instanţe din Bucureşti.

Prin aceasta s-a atins o şi mai senzaţională dovadă de încălcare a drepturilor omului, şi anume a articolului 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care tratează dreptul la un proces corect:

Termenul pentru instanţa supremă din Bucureşti, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, era pe 23 iunie 2005. Avocata noastră ne-a informat că procesul avusese loc şi că sentinţa era irevocabilă, dar ea putea primi „DECIZIA“ doar în câteva luni.

Deoarece nu doream în niciun caz să depăşim termenul de prezentare la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, care trebuie să aibă loc la maxim şase luni de la sentinţa celei mai înalte instanţe ale ţării acuzate, ne-am prezentat toţi pentru dispoziţia documentelor necesare şi am comunicat Curţii Europene pentru Drepturile Omului că vom depune ulterior ultima sentinţă.

Avocata noastră s-a străduit din toate puterile să intre în posesia „DECIZIEI“, dar şapte luni de zile nu a aflat nimic. La 13 ianuarie 2006 avocata a reuşit să intre în dialog telefonic cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, din partea căreia ni s-a comunicat că numărul de reclamaţie şi referinţă sub care avusese loc procesul nostru fusese schimbat şi că s-a stabilit un nou termen de judecată sub noul număr dosar.

Această a doua judecată a cazului nostru de către Curtea Supremă a României a avut ca rezultat, în ciuda faptului că avocata noastră a ţinut o pledoarie bine fondată, respingerea ca fiind inadmisibil şi irevocabil.

Prin urmare, ultima noastră speranţă rămâne o sentinţă justă a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, unde cazul, în ciuda ambelor sentinţe „definitive“ amânate ale celor mai înalte instanţe româneşti, a fost preluat şi aşteaptă să fie tratat.

Vânzare ilegală a apartamentelor protejate ca monumete istorice

Locuinţa vândută în mid abuziv  

Locuinţa sus la dreapta a fost vândută pe baza legii abuzive 112/1995.

O altă reclamaţie pe care am înaintat-o Curţii Europene pentru Drepturile Omului se referă la două apartamente din casa din Str. Cositorarilor, Nr. 2, în Sighişoara, vândute ilegal.

După cum s-a menţionat la început, bunicii noastre i s-a expropriat in 1950 şi această casă monument istoric. Două din cele nouă apartamente ale acestei case au fost vândute din partea statului în 1996 şi 1997.

Cu toate acestea, conform legii româneşti 112/1995, apartamentele monument istoric nu puteau fi vândute în 1996 şi 1997 chiriaşilor lor pe termen lung. Prin urmare, şi această vânzare s-a făcut în mod ilegal, prin prisma legilor ţării.

Ilegalitatea vânzării acestor două apartamente trebuie să fi fost în mod normal cunoscută primarului oraşului Sighişoara, care prezintă atâtea case protejate ca monumente istorice.

Pentru moştenitorii Bacon această vânzare de apartamente – care distrugea unitatea clădirii – dintro clădire atât de valoroasă istoric, care se afla chiar în patrimoniul UNESCO al moştenirilor culturale ale lumii, a reprezentat un act cu adevărat barbar. După 52 ani în proprietatea statului, casa are nevoie disperată de renovare şi trebuie să fie evident că în actualele condiţii ne este imposibilă executarea renovării.

În scopul legalizării ulterioare a nedreptăţii, primarul Sighişoarei ne-a oferit, ca răspuns la cererea înaintată în termen, în ordonanţa sa nr. 322 din 16.07.2002, o despăgubire pentru ambele apartamente vândute. Suma convertită pe care vroia să ne-o ofere era de 500 Euro. (Valoarea actuală pe piaţă a unuia din aceste apartamente este de aproximativ 50000 Euro.)

Căsuţă vândută în mod abuziv  

Această căsuţă din curtea Casei Bacon a fost vândută în mod abuziv pe baza legii 112/1995.

Deşi toţi moştenitorii au depus cererea pentru restituirea apartamentelor, oferta propusă de ordonanţa primarului mi-a fost înmânată doar mie personal.

Pentru aceasta nu se putea găsi consiliere juridică; nici nu mi se sugera că am fi putut contesta ordonanţa, nici nu s-a indicat un termen pentru o eventuală contestaţie.

Abia mai târziu am aflat că apartamentele, conform legii, nu ar fi putut fi vândute deloc. Doar acum puteam întrevedea manevra aparent înşelătoare a primarului.

Cum poate atunci statul român să ceară cetăţenilor străini, obişnuiţi cu procedurile legale central-europene, să cunoască toate legile României, când propriile sale autorităţi nu le respectă!

Deoarece mă aflam chiar în Sighişoara atunci când primarul mi-a trimis ordonanţa cu oferta injustă, mi-a fost imposibil ca în termenul legal, necunoscut mie, să iau legătura cu ceilalţi moştenitori, spre a reflecta împreună la paşii legali.

Din acest motiv nu am putut prezenta contestaţia în termenul limită şi am pierdut în toate instanţele.

Şi această sentinţă a Curţii Supreme din Bucureşti era „irevocabilă“!

Am putut prezenta în termen toate documentele pentru acest caz la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului şi sperăm şi aici la o sentinţă care să facă dreptate!

Inscripţie pe faţada Casei cu Cerb  

Inscripţie pe faţada Casei cu Cerb în Sighişoara

Observaţie:Pe faţada Casei cu Cerb se află următoarea inscripţie, descoperită la reastaurarea clădirii:

OMNIA SUNT INGRATA, NIHIL FECISSE BENIGNE.
GRATIA PRAETERITI NULLA LABORIS ERIT.

(Lume nerecunoscătoare, la nimic nu folosesc faptele prieteneşti. Munca depusă nu va primi nicio mulţumire.)

Documente priviind Casa cu Cerb:

Extrasul de carte funciară Extrasul de carte funciară [534 KB ]

Tâlhărie din partea Guvernului Român Tâlhărie din partea Guvernului Român [49 KB ]

Contractul şmecheresc de vânzare/cumpărare Contractul şmecheresc de vânzare/cumpărare [758 KB ]

Extrasul de carte funciară şi contractul de vânzare/cumpărare au fost procurate de oameni de încredere, sub riscuri mari personale.